Program de pregatire profesionala in tratarea tulburarilor din spectrul autist
Program de pregatire profesionala in tratarea tulburarilor din spectrul autist
Distribuie: Facebook | Google+ | PinterestLiber la joacă
===================================
Acest program a luat ființă ca urmare a necesității unui număr mai mare de cadre specializate în tratarea indivizilor care suferă de tulburări de comportament – autism, ADHD, ODD, etc. (denumiți în continuare clienți), cât și ca o soluție la nevoia resimțită de studenții Facultății de Psihologie și Științele Educației de a se pregăti pentru cerințele de pe piația muncii.
Din punct de vedere psihologic, astfel de intervenții sanogenetice oferă o multitudine de avantaje, mai ales cu cât intervenția este facilitată încă de la vârste fragede și pe o perdioadă mai îndelungată de timp. Aceste avantaje sunt:
- între 20 și 47% dintre copii pot scăpa de diagnosticul de autism, dacă tratamentul este inițiat înainte de vârsta de 4 ani
- viață mai productivă și împlinită
- abilități sociale mai bune
- abilități academice sporite
- independență crescută
- abilități de viață mai bune – abilități de autoajutorare
Principalul tip de terapie benefic în tratarea tulburărilor din sprectrul autist este terapia ABA (analiza comportamentală aplicată). Acest tip de intervenție terapeutică are cele mai mari șanse de succes (până la 47% din cazuri au parte de recuperare aproape totală, ceilalți având progrese semnificative). Din păcate, acest tip de terapie este foarte scumpă (între 1000 și 2000 de EURO/lună), în funcție de necesitățile clientului și astfel, pentru că ajutorul social este de maxim 500 lei/lună, poate deveni foarte ușor o cheltuială greu de suportat pentru părinți sau îngrijitori.
Astfel, acest proiect răspunde acestor nevoi prin:
(1) oferirea unei oportunități de pregătire profesională pentru studenți,
(2) asigurarea unui cadru supervizat, favorizant practicii și aplicării cunoștințelor dobândite,
(3) asigurarea unor standarde ridicate de calitate ale intervenției de tratament,
(4) facilitarea contactului dintre client și personalul specializat în tratamentul acestor tulburări,
(5) oferirea serviciilor de tratament la prețuri considerabil mai scăzute decât prețul pieței, sau chiar pro bono,
(6) oferirea de consiliere, ghidaj, informații și suport părinților sau îngrijitorilor care doresc să apeleze la astfel de servicii.
Sandu Dîcă
Orice copil merita o șansă! Fii prietenul unui copil cu autism!